Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Versuri

        e Gabriel Chifu

Ascensiunea, încercare ratată

Plec din acest trup.

Acest trup rămâne jos

aşa cum rămâne Bucureştiul cu străzile lui sparte,

cu toate întristările sale

când zbor cu low-cost spre Paris ori spre Roma.

De acolo, de sus, mă privesc: la început sufăr când

îmi văd trupul cum stă strâns, aproape zdrobit

între fiarele maşinii ce s-a îndoit ca o potcoavă

în jurul copacului de pe marginea drumului,

singurul copac din pusta aceasta,

ivit aici tocmai ca să se lovească de el

maşina noastră într-o zi anume.

Cum spuneam, la început sufăr, apoi mă înalţ, mă înalţ,

totul îmi apare mic, neînsemnat,

o toropeală odihnitoare mă cuprinde, „Chiar eram obosit,

ce bine mi-ar prinde câteva clipe de somn” îmi zic

şi observ cum, deodată, puţin îmi pasă de trupul meu de jos -

şi aşa era o ceartă nesfârşită între noi,

nu mă mai înţelegeam cu el, nu se mai înţelegea cu mine,

se-nnoroia când eu mă smeream

şi-l găsea veselia când sufletul meu

cădea-n genunchi cernit ori rătăcea prin ceţuri.

Mă înalţ, sunt uşor, simplificat,

fără acele labirinturi pe care le trag de obicei după mine

grele ca pietrele de moară,

sunt uşor, precum visam să fiu,

mă înalţ şi în plutire aţipesc, chiar adorm, prin somn

aud un fâlfâit de aripi. „Al cui e zborul?,

o vrabie zgribulită să fie?, un porumbel?, un vultur?,

un înger cu imaculata lui alcătuire?

sau e însăşi moartea cea lacomă care grăbită trece?

Cine pe aripile sale cu mărinimie mă poartă şi încotro?”

mă întreb îngrijorat şi de îngrijorare

mă trezesc.

Brusc simt cum cineva uriaş şi invizibil

mă ia de guler

şi-n trupul meu de jos, cel chinuit, prins între fiare,

cu precizie, la loc, m-aruncă.

Deschid ochii, sunt în ambulanţă. Şi simt iar durerea.

Nr. 05/2010
Situaţia Casei Monteoru
de Nicolae Manolescu

Lecturi la Institutul Blecher
de Gabriela Gheorghişor

Conferinţe la TRADEM
de Gabriela Ghoergişor

Revista revistelor
de Gabriela Gheorgişor

Lecturi publice
de Jean Băileşteanu

Din Jurnal (1998)
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (3)
de Gheorghe Grigurcu

Versuri
e Gabriel Chifu

Modele morale (2)
de Adrian Popescu

O fi sau n-o fi, aceasta e întrebarea
de Nicolae Prelipceanu

Penitenţă
de Nichita Danilov

Cîmpul minat al poeziei lui Mircea Petean
de Dumitru Chioaru

„Marele eşec” sau contradicţia lui Marino
de Constantin de M. Popa

Primii paşi ai frontierologiei româneşti
de Gabriela Gheorghişor

La porţile Orientului
de Daniela Firescu

În ordinea sentimentelor
de Florea Miu

Istoria a trecut şi pe la Satu-Mare
de Ştefan Vlăduţescu

Daimonul lui Ioan Matiuţ
de Gheorghe Mocuţa

Mistica sterilităţii
de Paul Aretzu

Poezii
de Miron Kiropol

Articolul 96 (fragment)
de Horia Gârbea

Obscuritatea pactului cu lumina, în poezia lui Eugen Bunaru
de Mircea Bârsilă

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Poeme
de Toma Grigorie

Fenomenul Katyn n-a avut loc...
de Ionel Buşe

„Nu îl cunosc pe acest om!” (II)
de Ion Militaru

În căutarea celuilalt
de Gheorghe Dănişor

Poeme
de Petre Got

Poeme
de Anghel Gâdea

Viaţa unui artist
de Antonia Areţu

Poezie şi natură originară
de Florin Caragiu

Mihai Ţopescu şi lecţia sa de anatomie a sticlei
de Cătălin Davidescu

Viziuni, enigme, controverse
de Romulus Preda

Duhovnicia muzicii
de Luiza Barcan

Sala de aşteptare
de Nicolae Radu

Japonia: ritualuri de sfârşit şi început de an (III)
de Ruxandra Mărginean Kohno

© 2007 Revista Ramuri